Legume fierte cu sos alb

Ingrediente:

1 kg de legume fierte: fasole, dovlecei, conopidă, cartofi, spanac etc. 

Sos alb: 75 g unt sau margarina, 60 g făină, 500 ml lapte, 100 g brânză telemea, zeamă sau sare de lămâie (oţet), mărar sau pătrunjel tocat

Mod de preparare:

Legumele fierte şi strecurate bine se așează într-un vas termorezistent, uns cu unt sau margarină. Vasul (cratiţă, vas de Jena) trebuie să fie potrivit de mare, ca stratul de legume să aibă numai 2-3 cm grosime. Când sosul alb este gata pregătit, se ia de pe foc, se sărează şi se acreşte, după gust, cu zeamă sau sare de lămâie sau cu câteva picături de oţet (se poate lăsa şi neacrit) şi, pentru aromă, se adaugă mărar sau pătrunjel tăiat mărunt. Sosul se deşartă peste legume, acoperindu-le în întregime.

Nu se amestecă, se ridică numai puţin legumele cu lingura, din loc în loc, ca să intre sosul şi printre ele. Deasupra se presară brânză sau caşcaval ras. Vasul se introduce în cuptor cu 10-15 minute înainte de servire. Se servesc fierbinţi din vasul în care s-au încălzit. în toate variantele, sosul se deşartă peste legume. După ce se ia de pe foc, sosul alb se poate amesteca cu:

-100 g brânză de vaci sau telemea, bine mărunţită dinainte cu furculiţa. 

-100 ml smântână bătută bine cu 1-2 gălbenuşuri. 

-un ou întreg sau două gălbenuşuri, bătute bine cu o linffiră de apă. 

-100-150 ml smântână bătută bine cu o lingură de apă rece, ca să se emulsioneze. -100 g ciuperci tăiate în felii subţiri şi călite în 30 g unt sau untdelemn împreună cu o linguriță de ceapă tăiată mărunt, un vârf de linguriţă de sare şi un vârf de cuţit de piper. 

Ciupercile se fierb acoperite până când scade apa ce o lasă şi se înmoaie.

Dacă nu s-au înmuiat suficient, se adaugă câte puţină apă şi se fierb, cât este necesar (depinde de varietatea şi calitatea ciupercilor). Când se iau de pe foc, se amestecă cu o linguriţă de mărar sau de pătrunjel tocat, apoi se deşartă peste legumele fierte, aşezate într-un vas termorezistent. 

După aceea, se toarnă sosul alb, pregătit după una din variantele arătate. Deasupra se presară brânză sau caşcaval ras; se înfierbântă la cuptor cu 10 minute înainte de a fi servite.

Sustine-ma printr-un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *