Supă de spanac

Ingrediente:

500 g spanac, un ou, 100 ml smântână sau iaurt, 20g unt sau untdelemn, circa 1l supă în care au fiert înainte morcov, pătrunjel şi o ceapă (total 200 g), tăiate în sferturi, un os afumat (optional), 2 cartofi (300 g) pătrunjel, sare

Mod de preparare:

în supa strecurată, când clocoteşte, se pun frunzele de spanac bine spălate şi tăiate în felii late. Odată cu spanacul se pun cartofii tăiaţi în cubuleţe şi o linguriţă rasă de sare. în loc de supă de zarzavat, se poate pune apă şi o linguriţă cu vârf de concentrat de legume. Se fierbe circa 20 de minute, apoi supa se ia de pe foc şi se drege fierbinte. Pentru aromă, se pune pătrunjel. Se serveşte dulce sau acrită, după gust. In loc de cartofi, se poate pune o lingură cu vârf de orez (25 g) sau perişoare .

Atât orezul, cât şi perişoarele se fierb în supa strecurată, în care a fiert înainte circa 1/4 kg zarzavat, sau numai în apă, împreună cu o linguriţă cu vârf de concentrat de legume. După circa 30 de minute se adaugă şi frunzele de spanac (prinse în mănunchi şi tăiate late), lăsându-se să fiarbă încă 20 de minute, până când se înmoaie. Se ia de pe foc, se drege potrivindu-se gustul cu sare şi lămâie.

Deasupra se pun câteva bucăţele de unt sau o lingură cu untdelemn, iar pentru aromă, pătrunjel şi mărar.

Supa se poate pregăti numai cu frunzele de spanac fierte în supă de zarzavat strecurată sau în apă simplă în care s-a fiert o ceapă tăiată în sferturi şi s-a pus o linguriţă cu vârf de concentrat de legume. Când spanacul s-a înmuiat (circa 20 de minute), se ia oala de pe foc şi supa se drege ca şi precedentele, potrivindu-se apoi gustul cu sare, zeamă sau sare de lămâie sau oţet; se aromează cu pătrunjel şi mărar.

Facultativ, se poate pune în farfuria cu supă şi o linguriţă cu vârf de brânză telemea rasă (în acest caz, supa se va săra foarte puţin). Brânza telemea se asociază foarte bine cu spanacul. Pentru culoare şi gust, se prăjesc la foc mic 30 g slănină afumată tocată foarte mărunt, până când capătă o culoare auriu-deschis; se ia de pe foc, se pun un vârf de linguriţă de boia dulce de ardei şi usturoi tocat (3-4 căţei), se amestecă puţin şi se deşartă peste supa dreasă. Nu se mai fierbe. Slănina se poate înlocui cu untdelemn neîncins, numai încălzit, în care se pun boiaua şi usturoiul şi apoi se deşartă în supă.
Supa simplă de spanac, dacă nu este prea deasă, se poate servi la masă cu crutoane de pâine prăjită.

Sustine-ma printr-un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *